Povestea celor 2 lei

Bună regăsire dragilor,

demult nu am mai scris aici, dar revin în forţă cu o poveste specifică plaiurilor mioritice.

De fapt cu două poveşti. Şi culmea, ambele despre doi lei.

Despre cît de mult şi cît de puţin valorează aceşti doi lei moldoveneşti.

Despre cei care au cea mai mare tangenţă cu aceşti doi lei, dar şi despre cei care îi sfidează pe aceşti doi lei.

Prima poveste a celor doi lei a început în troleibuz.

Era o zi obişnuită, în care oamenii care sunt angajaţi şi trebuie să ajungă la muncă în fiecare dimineaţă îşi luau troleibuzul din staţie, aşa cum o făceau şi pînă atunci.

Eroul principal este un coleg de muncă al soţului meu (să presupunem că îl cheamă Ion), care a urcat în troleibuz, şi ca un cetăţean responsabil, i-a plătit taxatoarei doi lei pentru bilet şi şi-a primit biletul......doar că aici, ce să vezi, taxatoarea i-a dat un bilet pe care i l-a restituit un pasager precedent.

Ion a observat că taxatoarea nu i-a rupt biletul din şiragul de bilete care au serii în ordine crescătoare. Întrebînd de ce a făcut aşa, taxatoarea a rupt imediat un alt bilet din şiragul "original" şi i l-a dat. Comparînd cele două bilete, Ion a observat o diferenţă între cele două serii de cel puţin 150 de bilete. Întrebînd-o pe taxatoare cum poate ea să explice acest fenomen, bineînţeles că a rămas fără răspuns.

Aici, Ion a luat atitudine. I-a cerut numele şi prenumele taxatoarei, după care a mers la Sediul Regiei Transport Electric Chişinău şi a scris o plîngere pe numele respectivei taxatoare. Incredibil, dar adevărat, plîngerea i-a fost "băgată-n seamă". La scurt timp după asta, Ion a fost chemat la audienţă pentru a da declaraţii asupra acestui caz.

Probabil vă întrebaţi, cum şi-a motivat Ion gestul. La fel m-am întrebat şi eu. Făcînd abstracţie de faptul că aceşti angajaţi au salarii mici, şi  sunt nevoiţi "să mai adune ceva în plus" totuşi Ion nu a cedat.

El şi-a motivat gestul în felul următor: "Se vehiculează că taxatorii au salarii foarte mici. Ok! Dar dacă totuşi ai mers să te angajezi cu un asemenea salariu, înseamnă că tu accepţi să fii plătit cu această sumă, şi eşti absolut conştient de valoarea acestui salariu. Ştiind din capul locului că o să ai un program de lucru full time, şi nu o să mai poţi munci în altă parte, accepţi ceea ce ţi se oferă. Şi dacă din start ai fost de acord cu suma salariului, de ce pe parcurs trebuie să mai furi?"

În consecinţă, taxatoarea respectivă a primit o mustrare aspră, după care, dacă i se vor mai aduce asemenea acuzaţii riscă să fie demisă din funcţie.

Eu vă îndemn să cereţi biletul de fiecare dată şi să îl păstraţi pînă la sfîrşitul călătoriei, uneori mai poartă noroc!

De aici începe şi a doua poveste a celor doi lei.

De data asta, marele eveniment, s-a întîmplat chiar cu mine.

Eram într-o zi în piaţa centrală din Chişinău şi căutam coloranţi alementari. Cineva mi-a spus că pot să găsesc aşa ceva la mesele unde se vînd tot felul de condimente.

Zis şi făcut! Mă apropii de prima masă şi o întreb pe vînzătoare dacă are coloranţi alimentari, la care ea mi-a răspuns uşor sictirită că are doar două culori şi că dacă vreau, ea merge la depozit să imi aducă şi altele. M-am gîndit ca o să dureze prea mult şi nu aveam timp să o aştept, la care ea s-a enervat şi a aruncat într-o parte cele două culori pe care le avea, strigînd că nu mi le vinde nici pe astea.........

Ok! Ea nu e singura care vinde aşa ceva. Merg mai departe! Acelaşi produs, acelaşi sictir.

O întreb pe următoarea vînzătoare dacă are coloranţi alimentari şi cîte culori. După ce m-a scanat din cap pînă în picioare, imi aruncă urît de tot cîteva pliculeţe şi îmi spune: "Iacatăli-s"!!! Nici măcar nu s-a uitat la mine cînd mi le-a arătat. Deşi eram gata să cumpar, vazînd această atitudine, i le-am lăsat exact în ordinea în care le aruncase ea mai devreme şi am plecat.

Ah da, am uitat să menţionez. Peste tot, un pliculeţ de colorant alimentar costa doi lei!

Aceeaşi poveste cu încă vreo trei - patru vînzătoare. Cînd în final, credeam că tocmai am dat peste un om care totuşi are chef să-şi vîndă marfa, şi avea şi toate culorile, imi dă cîteva pliculeţe care păreau a fi expirate şi cu praful din interior tocmai cristalizat. Cînd i-am cerut să mi le înlocuiască, mi le-a aruncat şi asta foarte urît spunîndu-mi: "Aestea costă 2 lei, şi mai vrei?"

Perfect! Şi dacă ele costă doi lei, înseamnă că eu trebuie să le primesc aşa cum sunt, fără să mai "crîcnesc ceva".........important e să le plătesc, şi să nu le ocup prea mult din timpul lor............ După ce că m-a scanat din toate părţile, să vadă bine cu ce sunt îmbracată şi dacă o să-mi permit să cumpăr din marfa ei, mi-a mai şi comentat că de ce am atîtea pretenţii ca doar e doi lei......... Ok! Şi eu ca să îmi permit să le întreb ceva la subiect pe distinsele doamne vînzătoare, ar trebui să le plătesc 12 sau 20 de lei pe un pliculeţ de colorant alimentar???

Pune doamnă un preţ de cinci ori mai mare, dacă standul dumitale e în mijlocul Mall-ului, şi adoptă atitudinea dumitale originală de om cu studii superioare în Cambridge, şi continuă să te uiţi la cumpărători de sus, că doar ei trebuie să vină să îţi facă plecăciune şi să calce atent prin preajmă, nu cumva să te dezamorsezi.............................

Morala: Cînd trebuie să plătiţi din banii voştri, nu le permiteţi celor cu studii superioare în Cambridge - filiala Piaţa Centrală, să vă încaseze banii fără merit. Ei nu sunt unicii care furnizează un anume serviciu sau produs, şi chiar dacă sunt doar doi lei, sunt bani munciţi de voi!

Sunt Ecaterina Godoroja (Tincu),

şi în speranţa unei atitudini corecte,

vă invit la performanţă!